Stadiul implementării PNRR, sub lupa premierului Nicolae Ciucă

Publicat: 17/01/2023, 14:10
Actualizat: 17/01/2023, 14:13

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prilej cu care a fost analizat stadiul implementării PNRR după depunerea primelor două cereri de plată.

Executivul arată, într-un comunicat de presă, că discuţiile au făcut referire la pregătirea îndeplinirii jaloanelor şi a ţintelor asumate pentru anul 2023, conform calendarului de implementare, în perspectiva transmiterii următoarelor cereri de plată.

Ciucă: „Avem un dialog foarte bun cu reprezentanţii C.E.”

„Avem un dialog foarte bun cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru clarificarea modului în care am îndeplinit ţintele şi jaloanele incluse în cea de-a doua cerere de plată din PNRR, transmisă în luna decembrie. Acest proces va fi urmat de validarea partenerilor europeni şi de încasarea, de către România, a fondurilor aferente acestei cereri de plată, necesare proiectelor noastre de dezvoltare”, a afirmat premierul.

Totodată, discuţiile din cadrul reuniunii au vizat analizarea unei serii de jaloane şi ţinte care necesită clarificări în procesul de validare cu Comisia Europeană, între care proiectul legii pensiilor speciale, al legii guvernanţei companiilor de stat, definitivarea procedurilor guvernanţei în sectorul energetic pentru numirea membrilor CA.

„Până la depunerea cererii de plată numărul 3, vor trebui clarificate şi aspectele legate de reducerea granturilor, ca urmare a creşterii economice înregistrate de România, ajustarea RePowerEU şi validarea închiderii jaloanelor şi ţintelor aferente trimestrelor 3 şi 4 din 2022”, se mai arată în comunicat.

A treia cerere de plată, în pregătire

România are acum în pregătire cea de-a 3-a cerere de plată, al cărei termen de depunere este sfârşitul lunii martie.

„Are o valoare totală de 3,243 miliarde euro (2,147 miliarde euro sprijin financiar nerambursabil şi 1,095 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut). Un număr de 77 de jaloane şi ţinte aferente trimestrului III 2022 şi trimestrului IV 2022 fac obiectul celei de-a 3-a cereri de plată”, menționează Guvernul în comunicat.

De asemenea, au mai fost analizate aspecte legate de documentul de lucru privind modificarea PNRR, în contextul în care reprezentanţii Comisiei Europene, inclusiv cu ocazia misiunii de monitorizare din 7-11 noiembrie 2022, au reconfirmat faptul că cererea de plată nr. 3 ar trebui depusă doar după modificarea PNRR conform propunerii de modificare a Regulamentului (UE) nr. 241/2021, solicitare pe care Comisia a transmis-o tuturor statelor membre.

„România se va înscrie în seria statelor europene care solicită mai mult timp pentru implementarea PNRR. Pregătim argumentele necesare şi suntem în permanent contact cu Comisia Europeană pentru prelungirea perioadei necesare implementării investiţiilor care ţin de REPowerEU, cât şi de celelalte categorii de investiţii din energie şi creşterea capacităţii de producţie a energiei”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Banii europeni, șansă pentru viitorul României

În contextul reuniunii, şeful Executivului a punctat faptul că atragerea banilor europeni reprezintă o şansă pentru viitorul României.

„Rezultatele pe care am reuşit să le obţinem anul trecut au demonstrat că putem fi eficienţi. 2022 a fost anul cel mai bun de când România accesează bani europeni, depăşind 11 miliarde de euro. Trebuie să menţinem acest ritm. Avem şanse mari ca în acest an să depăşim nivelul realizat în 2022, utilizând aceste resurse importante pentru modernizarea şi dezvoltarea României” – Nicolae Ciucă

În comunicat se reaminteşte că peste 5 miliarde de euro dintre cele 6,3 miliarde euro primite deja anul trecut din PNRR – prefinanţare şi prima tranşă – au fost deja contractate.

„Autostrada Moldovei, A7, un sector important din Autostrada Transilvania, calea ferată între Caransebeş-Arad-Timişoara sau între Lugoj şi Deva, contractele de eficienţă energetică încheiate de Ministerul Dezvoltării au deja finanţarea asigurată. Vor fi lansate apelurile de proiecte pentru producerea în România de baterii şi alte resurse de producere a energiei verzi”, se mai precizează în comunicat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!